Cuvântări duhovniceşti

LEI 20.00
Author
Sfântul Teodor Studitul
Translation
Filaret, episcopul Râmnicului (1780-1792)

Să căutăm prin rugăciune, psalmi şi lectură duhov-nicească să ne unim mintea cu Domnul şi să o izbăvim de gândurile nefolositoare. De vreme ce şederea şi lenea pricinuiesc tot lucrul rău, lucrarea şi sârguinţa sunt paza minţii noastre. Pe lângă toate acestea, să ne îngrijim de ascultare şi fiecare să-şi facă treaba sa cu frică de Dumnezeu. Să fie faptele noastre cu bună rânduială şi cu bună evlavie şi să ne rugăm lui Dumnezeu şi pentru fraţii noştri care sunt la slujbe în multe locuri, ca să-i păzească Dumnezeu, pentru că de aceştia am grijă, fiindcă nu-i am înaintea mea ca să văd cum vieţuiesc. Dar şi pentru mine, smeritul, să vă rugaţi, ca să mi se dea cuvântul de folos în gura mea şi vieţuirea dreaptă şi mântuitoare, ca prin dragostea voastră şi eu, cel mai mic, să aflu mântuire sufletului meu, în Hristos Iisus Domnul nostru

Autorul

Publishing year
2016
ISBN
978-606-509-328-7
Dimensions
13,5 x 20,5 cm
Pages
350