Istoria mântuirii noastre, care începe cu plânsul de pocăință al lui Adam, continuă cu jertfa lui Abel, cu dreptul Noe, cu patriarhul Avraam și profetul eliberator Moise, iar apoi cu suita de regi și de profeți ai vechiului Israel, nu este o istorie îndepărtată a unui popor străin, o istorie străină de viața noastră cotidiană, ci dimpotrivă: este realitate lăuntrică a fiecăruia dintre noi, pentru că suntem legați duhovnicește de strămoșii noștri și de conlucrarea lor cu Dumnezeu. Sfintele Scripturi nu sunt orice fel de text, nu doar pentru că sunt insuflate de Duhul Sfânt, ci și pentru că sunt această narațiune care dă sens scripturilor din inconștientul nostru abisal, formate din căderile, mântuirile, traumele colective ale umanității din cele mai vechi timpuri până astăzi.
Pentru neputința noastră și pentru scăderea noastră în viața duhovnicească, așa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, aceste realități lăuntrice și revelații au fost așternute și în scris, pentru a compensa prin acest suport extern ceea ce inima noastră nu mai știe pe de rost.
†Macarie, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord
