Orison Swett Marden n-a fost om de ştiinţă; dar marile adevăruri, marile taine ale universului, toate, sunt întâi presimţite de inspiraţi, şi apoi dovedite de savanţi. Cărţile lui Marden sunt tot aşa de puţin ştiinţifice ca şi „Stăpânirea de sine” a lui Coué; însă, ca şi broşurica apostolului de la Nancy, circulă în milioane de exemplare, în mai toate limbile pământului. Stăpânirea de sine şi Minunile gândului purced cam din aceiaşi doctrină; sunt însă pentru stări sufleteşti deosebite. Terapeutica lui Coué nu se aplică deopotrivă tuturor. „Stăpânirea de sine” este necesară cazurilor grave, pe când celor mai puţin bolnavi le este de-ajuns „Minunile gândului”, carte de altfel folositoare tuturor, ori cât ar fi de sănătoşi. Metoda Coué, prin ingenioasa suprimare a elementului voinţă, poate fi folosită şi de abulici. Acel care nu mai este capabil de nici un fel de efort, se poate trata prin autosugestia lui Coué. Remediu pentru a cărui aplicare nu trebuie numaidecât voinţă, ci abia puţină bunăvoinţă. Iar când şi aceasta lipseşte, metoda tot nu dezarmează, căci bunăvoinţa poate fi sugerată de un medic cu autoritate şi prestigiu faţă de bolnav, de o persoană iubită de el, sau chiar pe cale de sugestie directă făcută în timpul somnului.
Marden, ca orice american, nu poate preţui decât realitatea prezentă şi nu poate pricepe lipsa de voinţă. De aceea s-a devotat unui apostolat special, propriu stilului american. Invalizii, debilii cronici, nu-l interesează: dar şi-a închinat viaţa îndreptării celor cu voinţa zdruncinată şi mai ales rău întrebuinţată, din care vrea să facă cuceritori. Idealul său este o cât mai numeroasă elită de cuceritori, până când toţi oamenii vor fi „supraoameni”. Minunile gândului este un poem plin pe alocuri de uşoare exagerări, ca orice adevărată poezie izbucnită din inimi generoase şi din intuiţii „tari”. Este un imn al izbânzii spiritului asupra materiei.
Ediția a II-a
