Continuând seria romanelor cu subiect istoric, părintele Cornel Marcu ne propune o nouă pagină de istorie bizantină în care avem o implicare din partea unor conducători străromâni care stăpâneau o bună parte din cel mai vechi pământ românesc, ținutul Dobrogei de astăzi. Ne aflăm în perioada de început a istoriei dobrogene, când teritoriul acestui străvechi pământ românesc era condus de șefi locali, până în momentul în care a ajuns sub stăpânirea lui Basarab I Întemeietorul. În vremea unor conducători locali, cum ar fi Dimitrie, Satza, Tatos, Slesav, Balică, Dobrotici și Ivanco, ținutul dintre Dunăre și Marea Neagră a devenit autonom, apoi independent și apare în izvoarele istorice sub mai multe denumiri, prin care: „Velecia minor”, „Bulgaria tertia”, „Graecia tomitană”, „Despotatus Vicinensis” etc. Astfel, după cum putem observa, regiunea de frontieră dunăreană și hinterlandul ei dobrogean își aveau propria elită locală (Conf. univ. dr. Marius Telea).
O mie de valahi
LEI 20.00
Author
Preot Cornel Marcu
Prefatory
Conf. univ. dr. Marius Telea
Publishing year
2024
ISBN
978-606-509-606-6
Dimensions
14,7 x 20,5 cm
Cover
non-cardboard
Pages
240