Urcușul pe Muntele Sinai

Look inside
LEI 30.00
Author
Raniero Cantalamessa
Translation
Pr. conf. univ. dr. Alexandru Moldovan
Prefatory
Pr. conf. univ. dr. Alexandru Moldovan

A lectura o carte e ca şi cum ai face o călătorie, un pelerinaj. Călătoria pe care o vei face, citind această carte, are o destinaţie precisă: Muntele Sinai sau Muntele Domnului. Lecturând-o, vei descoperi că urci pe înălţimile spiritului pentru a avea la capătul călătoriei tale o teofanie, o descoperire a lui Dumnezeu către tine, experienţa unui răsărit. Pentru o astfel de călătorie ai neapărată nevoie de o hartă şi de un ghid, iar această carte e un fel de „itinerariu modern al minţii către Dumnezeu”, iar ca ghizi ii vei avea pe cei care, înaintea ta, au făcut această experienţă. Lectura acestei cărţi îţi va descoperi că iniţiativa acestei călătorii a avut-o Domnul, nu tu, pentru că El îţi zice: „Suie-te la Mine în munte şi fii acolo” (leş. 24, 12). Aşadar, El ne cheamă, El ne strigă, El ne invită, iar dacă citeşti această carte, e un semn că te invită şi pe tine. Te invit să te încumeţi la această „aventură spirituală”, să te decizi pentru acest urcuş, pentru acest pelerinaj, deoarece ai fost adus la fiinţă tocmai pentru acest lucru: să urci mereu înăuntrul tău, ascultând zi de zi glasul inimii tale: „Ţie, Doamne, Ţi-a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta. Te-a căutat faţa mea; faţa Ta, Doamne, o voi căuta” (Ps. 26, 13). (Autorul)

Publishing year
2022
ISBN
978-606-509-531-1
Dimensions
13,5 x 20,5 cm
Cover
non-cardboard
Pages
240