Acest volum, ca și cel precedent, își propune să promoveze tradițiile și obiceiurile populare românești, un demers necesar în timpurile pe care le trăim, tocmai pentru că zestrea unei națiuni nu trebuie uitată, deoarece valorile culturale și tradiționale transmise de strămoșii noștri (graiul, portul, obiceiurile, tradițiile și credințele populare) ne ancorează în adevărata identitate de țară și de neam. Astfel, îndemnăm cititorul la lectură, convinși fiind, cum spune și scriitorul român Alexandru Vlahuță, că „datinile, proverbele, muzica și poezia sunt arhivele popoarelor, iar cu ele se poate constitui trecutul lor îndepărtat. Căci nu există bucurii mai de preț ca averea de cuget și simțire inclusă și păstrată cu sfântă grijă de-a lungul vremurilor în adâncul sufletului românesc, al moșilor și strămoșilor noștri” (Autorul).
Spiritualitate și datină în viața satului românesc. Eseuri despre tradițiile și obiceiurile populare românești (volumul II)
30,00 LEI
Autor
Preot Andrei Motora
Studiu introductiv
Ion Ghinoiu
Anul apariției
2025
ISBN
978-606-509-658-5
Format
13,0 x 20,5 cm
Copertă
necartonată
Număr de pagini
306
