Vestirea Evangheliei Mântuirii. Predici la duminicile de peste an

70,00 LEI
Autor
† Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei

Prin cele 94 de predici şi cuvântări mă străduiesc să redau omului de credinţă libertatea de a gândi mai departe de limitele lumii acesteia, de a trăi în umbra Crucii, de a încerca urcuşul spre Golgota pentru a putea nădăjdui în înviere. Insist cu precădere asupra învăţăturilor morale şi a actelor harice ale Bisericii, îndreptate spre purificarea sufletească, spre alinarea suferinţelor acestei vieţi şi spre dobândirea lumii de dincolo. În această carte am arătat frumuseţea trăirii în Hristos, naşterea omului nou, bucuria îndumnezeirii prin viaţa sacramentală a Bisericii, importanţa mărturisirii lui Hristos prin smerenie, curăţie, ascultare şi faptele iubirii de aproapele. Am căutat să dau predicilor un fond doctrinar ţesut cu texte biblice şi patristice. Ele sunt adresate deopotrivă slujitorilor sfintelor noastre Altare şi credincioşilor mireni de toate vârstele şi stările sociale, care caută o cale de viaţă şi doresc să descopere mai deplin mireasma adevărurilor sfinte. Îl rog pe Hristos Domnul să binecuvinteze şi să lumineze pe cititorii acestui volum de predici, încât, hrăniţi „cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături” (I Tim. 4, 6), să vieţuiască în conformitate cu Legile Evangheliei Sale.

Autorul

Anul apariției
2018
ISBN
978-606-509-371-3
Format
17 x 24,5 cm
Copertă
cartonată
Număr de pagini
498