Teologie şi poesie. Cuvântul aproapelui de departe

20,00 LEI
Autor
Preot Iosif Zoica-Teiuş

Cărțile? Pentru Părintele Iosif Zoica sunt identități-martor. Cu o conștiință ghemuită în cochilia unui bun-simț și a unei smerenii exemplare, autorul duce cu sine câteva biblioteci: citite, analizate, valorificate sapiențial, asumate ca daruri, rostogolite printre propriile-i idei și, în fond, așezate în rostul lor bun. Căci ce altceva sunt cărțile din bibliotecile interioare dacă nu trepte prin care urcăm spre propriile înălțimi harice, descoperindu-le și potențându-le. Teolog și filolog pasionat, Părintele Iosif Zoica deține tot instrumentarul conceptelor pentru a putea empatiza cu mesajul din miezul cărților, asupra căruia stăruie în tihnite analize. Nu le plasează la întâmplare în harta ideatică a volumului, ci selectează, cu o anume franchețe, tocmai mesajele asupra cărora cititorul s-ar cuveni să stăruiască îndelung, mai ales că undeva, în subsidiar, se insinuează riguros tocmai principiul care determină punerea în lumină a cărților unor teologi, poeți, prozatori, eseiști, filozofi sau antropologi: „...s-a ajuns ca nimeni să nu mai aibă grijă de nimeni”. O atare luciditate, ancorată nedisimulat în conștiința că traversăm un timp problematic și vulnerabil, impune și un posibil leac: ca să poți vindeca rănile, trebuie să depistezi boala, să o identifici, abia apoi să încerci remediile; or, acesta este tocmai principiul după care se nasc cărțile cu rol curativ; a spus-o simplu filozoful de la Păltiniș: cultura este o infinită medicină!

Diana Câmpan

 

Anul apariției
2019
ISBN
978-606-509-408-6
Format
13,5 x 20,5 cm
Copertă
necartonată
Număr de pagini
402

Îți mai recomandăm și

Arhimandrit Iustin Miron, Ieromonah Pantelimon Șușnea, Ieroschimonah Teofan Munteanu, Părintele Ciprian Negreanu, Părintele Constantin Necula, Doctor Pavel Chirilă, Sebastian Moldovan, Mihai Neamțu, Dan Puric

Repere de limpezire sufletească - Conferințe din taberele de la Mănăstirea Oașa și Schitul Găbud din anul 2017

35,00 LEI
Domin Adam

Antologie muzicală de strană

100,00 LEI
Preot Dr. Ștefan Dan Morariu

Studiul vocal al cântului bisericesc și estetica slujirii

35,00 LEI
Constantin-Rădulescu Motru

Vocația - factor hotărâtor în cultura popoarelor

30,00 LEI