20,00 LEI
Autor
                  Ieromonahul Juvenalie Vasiu
              Prefațator
                  Pr. Constantin Necula
              Părintele Juvenalie rescrie la propria carte. Și adaug iară și iar gândul cel bun. Suntem dinaintea încercării unui „neliniștit” în duhul lumii. Pe măsură ce trece timpul peste el, Părintele învață. Învață uneori cu ochii în lacrimi, uneori cu privirea departe, spre orizontul Celei de a Doua Veniri. Nimic din ceea ce trăim acum nu se încadrează în gândul liniștii venite de sus, așa cum ne îndeamnă scriitorul nostru. Suntem într-o furtună a bulversării și cred că de aceea prinde bine mesajul cărții acesteia. Liniște, cumințenie și o naivitate pe care Părintele, de pe când era elev de liceu, cam de pe când îl știu, a cultivat-o cu simplitate (Pr. Constantin Necula).
Anul apariției
                  2021
              ISBN
                  978-606-509-502-1
              Format
                  11 x 21 cm
              Copertă
                  necartonată
              Număr de pagini
                  160
              
        
        
