Propedeutică la Sfintele Evanghelii

Sfintele Evanghelii sunt prima probă a istoricităţii Mântuitorului Iisus Hristos; El nu e un mit sau o idee abstractă născocită de fantezia unor oameni din trecut. încrederea multiseculară pe care Biserica le-a arătat-o Sfintelor Evanghelii, ca surse de cunoaştere a dumnezeirii Sale, se bazează pe argumente solide, care au rezistat tuturor criticilor. Metodele mai vechi şi mai noi de interpretare a textului biblic ne ajută să le citim corect şi să descoperim ce sens are pentru noi astăzi ceea ce Mântuitorul Hristos, tâlcuit şi propovăduit de Biserică şi de sfinţii evanghelişti, a spus şi a făcut ieri. Altfel, Evanghelia riscă să rămână o simplă doctrină, dacă nu chiar o ideologie, desprinsă de autorul ei, o veste fără vestitor: riscul suprem în acest caz, deoarece în Sfintele Evanghelii vestea propovăduită are ca obiect Vestitorul în persoană. Mesajul creştin nu a ajuns până la noi ca un fapt ştiinţific, ci prin intermediul unor mărturii personale şi comunitare, mărturii în care „evenimentul Hristos” şi valoarea sa soteriologică sunt indisolubil legate. Mesajul creştin nu a fost proclamat de oameni neimplicaţi sau neutri faţă de el, ci de martorii lui direcţi; scopul său nu a fost acela de a-l informa, ci de a-l invita pe om, destinatarul său, la credinţă şi la pocăinţă. Cercetarea biblică şi teologică e obligată să verifice dacă propovăduirea Sfinţilor Apostoli se sprijină pe viaţa, pe faptele şi pe mesajul lui Hristos însuşi şi să se încredinţeze de faptul că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu (In. 20, 31). Transfigurarea naturii prin minune, a istoriei prin profeţie şi a omului prin sfinţenie reprezintă urma vizibilă a intervenţiei lui Dumnezeu în istoria noastră, reflexia slavei lui Hristos prezent în mijlocul nostru ca Logos întrupat (Preot Alexandru Moldovan).