Nașterea Domnului oglindită în predica patristică

30,00 LEI
Autor
Pr. Jan Nicolae

Părintele Jan Nicolae a parcurs în mod conştiincios etapele unei cercetări riguroase, prezentându-ne o lucrare valoroasă ce se doreşte a fi un prim pas spre alcătuirea unei serii de omiliare sau antologii omiletice ale ciclurilor liturgice şi ale sărbătorilor principale ale calendarului Bisericii. Vedem în această lucrare, prin urmare, un exerciţiu convingător care nu este deloc rezultatul întâmplării. Până la redactarea acestei lucrări, autorul s-a remarcat în literatura teologică românească cu teme de cercetare pline de prospețime și actualitate. Pentru majoritatea doctoranzilor, teza constituie, practic, „botezul” publicistic. Pentru părintele Nicolae, având în vedere, desigur, şi maturitatea intelectuală pe care i-o conferă vârsta, studiile şi experienţa, această lucrare încununează o etapă rodnică şi promiţătoare: lista publicaţiilor sale este una impresionantă, numărând peste 100 de titluri (cărţi de autor şi în colaborare, traduceri, studii, articole, recenzii etc). Totodată menţionăm cu tărie că părintele Nicolae onorează cu autoritate şi competenţă predarea Omileticii şi a Cateheticii la Alba Iulia, fiind implicat direct, astfel, în revirimentul catehetic din ortodoxia românească.

Pr. prof. univ. dr. Vasile Gordon

Anul apariției
2016
ISBN
978-606-509-382-9 şi 978-91-982943-4-7 (coeditare cu Editura Felicitas)
Număr de pagini
626

Îți mai recomandăm și

† Iosif Pop, † Nichifor Botoșăneanul, † Benedict Bistrițeanul, † Damaschin Dorneanul, † Atanasie Rusnac, Bogdan Tătaru-Cazaban, Klaus Kenneth, Constantin Jinga, Hisostom Rădășanu, Silvan Cablea, Athanasie Ulea, Serafim Aldea, Nicolae Dima, Mihail Lupescu

„Înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețile tale”. Conferințe duhovnicești

30,00 LEI
Pr. dr. Gheorghe Lițiu

Meditații la Psalmul 50

15,00 LEI
Domin Adam

Antologie muzicală de strană

100,00 LEI
Arhimandrit Iustin Miron, Ieromonah Pantelimon Șușnea, Ieroschimonah Teofan Munteanu, Părintele Ciprian Negreanu, Părintele Constantin Necula, Doctor Pavel Chirilă, Sebastian Moldovan, Mihai Neamțu, Dan Puric

Repere de limpezire sufletească - Conferințe din taberele de la Mănăstirea Oașa și Schitul Găbud din anul 2017

35,00 LEI
Constantin-Rădulescu Motru

Vocația - factor hotărâtor în cultura popoarelor

30,00 LEI