„Aș fi voit, Doamne, să rămân pentru
totdeauna pe locurile îndrăgite de Tine,
care Te-au văzut smerit și umilit, dar și
plin de slavă și biruitor, care s-au sfințit cu pașii, cu sângele și cu lacrimile Tale;
care vestesc cât va fi lumea nesfârșita Ta dragoste față de noi. Să-ți sărut urmele
pașilor Tăi, ca și Maria după înviere; să mă simt cu sufletul alipit de Tine și de
dreapta Ta, sprijinindu-mă, precum zice
David. Dar o adâncă mâhnire mă cuprinde
știindu-mă cât sunt de nevrednic de a fi
aproape de Tine. Și atunci mă leg de Tine
cu toată dorirea sufletului meu, căci dorul
după Tine nu este altceva decât dragostea
cu care Tu mă atragi spre Tine…”
Părintele Petroniu Tănase
