Ia aminte la răul pe care-l cuprinde în sine păcatul. După cum unul este binele suprem, Dumnezeu, pe Care trebuie să-L iubim mai presus de orice şi apoi trebuie să iubim şi toate celelalte bunuri, tot aşa unul este şi răul cel mare, păcatul, pe care trebuie să-l urâm cel mai mult şi, din pricina lui, să urâm şi toate celelalte rele. Şi fiindcă nu-i cu putinţă să existe vreo deosebire mai mare decât cea dintre Dumnezeu şi păcat, este vădit că şi răul de felul acesta împotriva binelui suprem este cel mai rău. Deci, dacă Dumnezeu este o mare nemărginită a desăvârşirii, păcatul, dimpotrivă, este un abis de răutate fără sfârşit. Dacă Dumnezeu este binele mai înalt decât toate bunurile, păcatul este un rău nespus, mai mare decât toate relele. Şi dacă Dumnezeu este Fiinţa faţă de Care toate făpturile sunt un nimic, fără îndoială că păcatul este o urâciune faţă de care toate celelalte rele nici nu se pot numi astfel. Prin urmare, păcatul este cea mai cumplită urâciune, potrivnică măreţiei şi bunătăţii lui Dumnezeu.
Autorul
