Lucrarea Cosma și Damian – doctorii fără arginți, aparținând ilustrului medic Nicolae Igna, era pentru acea perioadă o operă inedită, care reușea să aducă în fața cititorului informații prețioase despre activitatea medicală a Sfinților Cosma și Damian. Impresionant este modul în care autorul a reușit să extragă din documente și să traducă cele mai importante minuni pe care sfinții le-au făcut, dar și să prezinte impactul pe care acești sfinți l-au avut asupra medicinei românești. Cartea conține și câteva imagini, multe dintre ele extrase din pictura și sculptura religioasă apuseană, dar unele și din iconografie, care ilustrează informațiile surprinse în această lucrare. Ea a văzut lumina tiparului în anul 1945, la Editura H. Welther din Sibiu.
Actuala ediție a cărții, apărută la Editura Reîntregirea, oferă o versiune modernă a lucrării generalului doctor Nicolae Igna. Prelucrarea textului, dar mai ales cea a imaginilor, care au fost actualizate, pe cât posibil, cu unele de o calitate superioară, aduce în fața cititorului de astăzi o operă impresionantă de la mijlocul secolului XX, ale cărei informații sunt prețioase atât pentru mediul laic, cât și pentru cel bisericesc.
Valoarea cărții nu trebuie neglijată, mai ales pentru că ea este mărturia activității medicale și culturale a unei mari personalități din Municipiul Alba Iulia, în persoana generalului doctor Nicolae Igna. Nădăjduim ca actuala ediție să fie pentru cititor o sursă de informație, dar și de evidențiere a importanței pe care Sfinții tămăduitori fără de arginți Cosma și Damian o au pentru viața omului. (Pr. Andrei Motora)
Cosma și Damian - doctorii fără arginți
39,00 LEI
Autor
Dr. Nicolae Igna
Prefațator
Pr. Andrei Motora
Anul apariției
2024
ISBN
978-606-509-607-3
Format
13,5 x 20,5 cm
Copertă
necartonată
Număr de pagini
176