Caietele Memorialului Aiud

25,00 LEI
Stoc epuizat

Pe lângă pioasa comemorare a celor care au suferit în temnița Aiudului și în celelalte închisori din cuprinsul țării, ne revine datoria de a vorbi despre aceștia și a le face cunoscute viața și faptele lor. În acest fel, ei pot deveni modele vii și demne de urmat pentru toți creștinii contemporani care sunt chemați să mărturisească credința în Dumnezeul Cel viu, într-o societate tot mai degradată din punct de vedere moral și tot mai confuză din punct de vedere identitar.

† Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei

Anul apariției
2019
ISBN
978-606-509-415-4
Format
13,5 x 20,5 cm
Copertă
necartonată
Număr de pagini
268

Îți mai recomandăm și

Arhimandrit Iustin Miron, Ieromonah Pantelimon Șușnea, Ieroschimonah Teofan Munteanu, Părintele Ciprian Negreanu, Părintele Constantin Necula, Doctor Pavel Chirilă, Sebastian Moldovan, Mihai Neamțu, Dan Puric

Repere de limpezire sufletească - Conferințe din taberele de la Mănăstirea Oașa și Schitul Găbud din anul 2017

35,00 LEI
Domin Adam

Antologie muzicală de strană

100,00 LEI
Preot Dr. Ștefan Dan Morariu

Studiul vocal al cântului bisericesc și estetica slujirii

35,00 LEI
Constantin-Rădulescu Motru

Vocația - factor hotărâtor în cultura popoarelor

30,00 LEI