Al doilea botez - itinerarele unei credințe și teologii de deschidere

Răsfoiește
30,00 LEI
Autor
Preot Ion Bria
Prefațator
Diacon Răzvan Brudiu

Biserica îşi asumă rolul formator prin însăsi lucrarea ei, care îndeamnă la întâlnire, la unitate si la conciliere. In perspectiva părintelui Bria, teologul ortodox trebuie să fie cu o largă deschidere spre dialog. El se aseamănă în acest fel cu Mântuitorul Hristos, Care, împărtăşind pe Dumnezeu neamurilor, nu Şi-a renegat originile evreieşti, nelăsând loc niciunei contradicţii. întreaga teologie a Bisericii demonstrează că teologul este cel mai potrivit personaj din întregul peisaj european pentru a propune un dialog, pentru a îndemna la unitate într-un efort sincer, fără a fi nevoit să-si saboteze ortodoxia (Diacon Răzvan Brudiu).

Anul apariției
2022
ISBN
978-606-509-529-8
Format
13,5 x 20,5 cm
Copertă
necartonată
Număr de pagini
426

Îți mai recomandăm și

Arhimandrit Iustin Miron, Ieromonah Pantelimon Șușnea, Ieroschimonah Teofan Munteanu, Părintele Ciprian Negreanu, Părintele Constantin Necula, Doctor Pavel Chirilă, Sebastian Moldovan, Mihai Neamțu, Dan Puric

Repere de limpezire sufletească - Conferințe din taberele de la Mănăstirea Oașa și Schitul Găbud din anul 2017

35,00 LEI
Domin Adam

Antologie muzicală de strană

100,00 LEI
Preot Dr. Ștefan Dan Morariu

Studiul vocal al cântului bisericesc și estetica slujirii

35,00 LEI
Constantin-Rădulescu Motru

Vocația - factor hotărâtor în cultura popoarelor

30,00 LEI